Program eveniment
09.30 – 10.00 – ÎNREGISTRAREA PARTICIPANŢILOR & WELCOME COFFEE
10.00 – 13.00 – AGRICULTURA ROMÂNIEI ÎN 2015
Care este bilanțul agricol în 2014 și ce previziuni au specialiștii pentru 2015
Programele şi măsurile complementare interne pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale le are în vedere pentru dezvoltarea agriculturii în 2015 dar și în anii următori
Aprobarea, lansarea şi implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014- 2020. Scrisoarea de confort şi fondurile pentru fermieri
Fonduri europene pentru sectorul agricol – Lipsa cofinanţării a pus în dificultate absorbţia fondurilor europene în 2014; cum poate fi evitată această situaţie pe viitor? Ce alte probleme au fost întâmpinate în accesarea banilor europeni sau pe parcursul derulării proiectelor?
Ajutoare suplimentare începând cu 2015 pentru fermieri – creşterea ajutorului suplimentar în funcţie de suprafeţele de teren cultivate/deţinute
Subvenţia accizei pentru motorina utilizată în agricultură – Exista fonduri suficiente pentru a acoperi integral cererile? Care este suma disponibilă pentru anul în curs?
Simplificarea procedurilor pentru acordarea plăţilor directe – aplicarea schemei pentru micii fermieri
Analiza Ministerului Agriculturii asupra legalităţii subvenţiilor acordate de APIA
Incurajarea investiţiilor noi în agricultură şi dezvoltarea celor deja existente
Reducerea TVA la 9% la carne, peşte, legume, fructe – Cum vor fi influenţate aceste sectoare şi cum se va reflecta în preţul final? Cu cât se va reduce evaziune fiscală? Ce alte produse ar mai trebui să beneficieze de reducerea TVA?
Statistici privind importul şi exportul produselor agricole, animalelor şi produselor procesate în 2014 şi care sunt perspectivele în 2015
Produsele tradiţionale – efectele înăspririi regulilor de atestare
Importanţa colaborării dintre producători, procesatori şi retaileri în România
Poveşti de success ale retailerilor privind comercializare şi promovarea produselor romaneşti
Care sunt sfaturile consultanţilor privind dezvoltarea sectorului agricol în România?
Rolul băncilor în atragerea fondurilor UE pentru agricultură și în finanțarea agriculturii românești
Asigurari și leasing pentru companiile din agricultură
Statistici privind importul şi exportul produselor agricole, animalelor şi produselor procesate în 2014 şi care sunt perspectivele în 2015
Lectori:
- Daniel CONSTANTIN – Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
- Viorel MATEI – Preşedinte, Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România – FNPAR
- Nicolae SITARU – Vicepreşedinte, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR
- Mihai ANIŢEI – Director General, AZOMUREȘ
- Ileana BRATU – Director, FGCR
- Ramona IVAN – Director, Direcţia Relaţii Externe şi Finanţări Structurale, CEC Bank
- Sorin MINEA – Preşedinte, ROMALIMENTA
Moderator: Cristi DIMITRIU – Director Editorial, Mediafax Group