Mediafax Talks about Auto Industry 2008
Business on board
28 octombrie 2008, Hotel Hilton, Salonul Le Diplomate, Bucureşti
Prezentare eveniment
Mediafax a organizat marţi, 28 octombrie 2008, la Hotel Hilton din Bucureşti, conferinţa Mediafax Talks about Auto Industry 2008 - "Business on board", evenimentul care i-a reunit pe cei mai importanţi jucători din industria auto autohtonă şi pe reprezentanţii autorităţilor, alături de premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Conferinţa Mediafax Talks about Auto Industry 2008 a avut ca temă principală analiza pieţei auto din acest an şi a tendinţelor pentru 2009, în condiţiile în care industria de gen nu a mai păstrat trendul ascendent anterior.
În prezent, tot mai multe companii care activează pe piaţa auto se orientează spre servicii, extinderea perioadelor de promoţii, precum şi abordarea mai atentă a clienţilor în showroom şi în prezentarea maşinii.
La rândul lor, dublarea preţului petrolului în ultimul an şi creşterea continuă a preţurilor la materii prime i-au făcut pe producători să se gândească la tehnologii alternative de fabricare a autoturismelor şi să investească masiv în logistică.
În acelaşi timp, companiile de asigurări şi leasing caută noi soluţii de atragere a clienţilor, în condiţiile în care obţinerea de finanţări pentru achiziţia unui automobil este tot mai dificilă.
Mediafax Talks about Auto Industry 2008 a propus un dialog între producători şi importatori de autoturisme şi de componente auto, societăţi de asigurări şi leasing, companii producătoare de combustibil, precum şi autorităţi, care să ducă la o evoluţie mai bună a întregii industrii.