Prezentare eveniment
Agenţia de presă Mediafax, în parteneriat cu Ministerul Fondurilor Europene, organizează conferinţa Mediafax Talks about European Funds, în data de 21 martie, la hotel InterContinental, sala Fortuna, începând cu ora 09:30. Anul 2014 aduce un nou exerciţiu financiar privind fondurile europene; suntem din nou la start.
Alături de Ministrul Fondurilor Europene, reprezentanţi ai autorităţilor de management, reprezentanţi ai băncilor, dar şi consultanţi, Mediafax Talks about European Funds aduce în dezbatere cele mai importante teme privind accesarea fondurilor europene.
Pornind de la situaţia generală a României privind absorbţia fondurilor europene, vom supune discutiilor direcţiile pe care UE le indică pentru acordarea mai multor fonduri si priorităţile României in acest sens, măsurile interne care vor fi luate de Ministerul Fondurilor Europene pentru accelerarea atragerii de fonduri europene, gestiunea programelor şi rolul băncilor pe parcursul accesării şi utilizării fondurilor europene, dar şi cele mai mari probleme pe care le-au întâmpinat aplicanţii până în acest moment şi soluţii pentru evitarea sau rezolvarea acestora.
Partenerul conferinţei este Unicredit Tiriac Bank.
Ia şi tu parte la dezbateri şi află cum accesăm banii europeni!