Prezentare eveniment
Agenţia de presă Mediafax, în parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor organizează conferinţa Mediafax Talks about Banking, marți, 24 iunie 2014, la hotel InterContinetal, sala Ronda, începând cu ora 09:30.
Reprezentanţi ai Băncii Naţionale a Romaniei, ai băncilor prezente în România, ai fondurilor de garantare şi contragarantare, precum şi ai avocaților şi consultanţilor vor analiza situația actuală a României privind criza economică, creditarea și economisirea, vor face previziuni asupra ratei de schimb valutar și vor discuta despre Basel III, aplicarea cerințelor CRD IV, dar și clauzele abuzive din contractele pentru consumatori, fonduri europene și adoptarea monedei Euro în România.
Consulta agenda completă a conferinței aici și ia parte la acest eveniment pentru a afla cele mai importante noutăți din domeniu.